Lily

by Lily

Actul LXIV

Trecut-au anii… Noi generaţii de poeţi îşi citeau versurile la cenaclul ANA N-ARE STRUGURI. Bibi Delmic ajunsese la pubertate. Nu mai spiona de la etajul casei din str. Schei nr.3, în timp ce Eufrosina era la Bucureşti, la restaurantul din Calea Floreasca. Într-o bună zi, traversă strada şi intră în restaurantul lui Bachide, să mănânce o supă de roşii cu gin şi să bea un kir royal. Bachide se declară mulţumit de gusturile rafinate ale tânărului Delmic şi îl angajă picolo. „Dacă tot mă spionează, măcar să-l am sub ochi”, gândi Bachide. Bibi era mulţumit de noua lui situaţie, în sfârşit privea şi el viaţa de aproape, nu de la fereastră. Când îl văzu Eufrosina, în şorţul lui alb de picolo, lăcrimă fericită şi o sună pe Minodora T., rugând-o să-i dea câţiva metri de gabardină, să-i facă lui Bibi un costum de duminică. Minodora T., generoasă ca întotdeauna, puse la bătaie gabardina cea mai fină pe care o avea şi, în atelierul de croitorie adăugat între timp magazinului mixt, cinci chinezi mititei angajaţi pe o singură carte de muncă executară în două zile costumul, după un model Armani. Lucrarea era perfectă, puteai să juri că era un Armani veritabil, doar că pe etichetă scria Dr. Minodora T. Înregistrase marca la OSIM, iar pe cărţile de vizită atelierul cu cei cinci chinezi mititei se numea „Maison de couture Dr. Minodora T”. Costumele Armani cu etichetă Dr. Minodora T. aveau mare succes, pentru că preţul era destul de accesibil, iar calitatea ireproşabilă. De aici i s-au tras şi unele necazuri, despre care vom vorbi imediat. Cititorii au înţeles, desigur, din finalul unui capitol precedent, că Perhi cel eluziv s-a întors în braţele şi magazinul Minodorei T. Venise cu monumentalul poem SUTANA DE GABARDINĂ, pe care i-l dedicase ei, fireşte. Impresionată de această fidelitate literară, Minodora T. uită de absenţa lui îndelungată şi îl primi din nou în patul ei, ba chiar îi oferi funcţia de responsabil al magazinului mixt, calitate în care acesta trebuia să se ocupe de aprovizionarea cu femei gonflabile şi gabardină de cea mai bună calitate, dar şi de vânzarea acestor produse atât de necesare populaţiei. Eliberată de grijile zilnice, Minodora T. avea acum timp să se ocupe de lucruri mai serioase – devenise lector la o facultate particulară şi participa cu postere şi comunicări la numeroase reuniuni ştiinţifice internaţionale. Tocmai se întorsese din Madagascar, unde prezentase comunicarea SUTANA DE GABARDINĂ ŞI SEXUL VIRTUAL, când, la intrarea în magazin, zări o veche cunoştinţă, Ionescu Fleck în persoană. Succesele lui în lupta cu infracţionalitatea braşoveană îl propulsaseră în capitală; era, ca şi la Braşov, agent constatator, dar la Bucureşti avea alte crime de constatat. Venise la magazinul Minodorei T. în urma unei sesizări că acolo s-ar vinde false costume Armani. După o discuţie între patru ochi cu Minodora T., discuţie în timpul căreia probă o sutană de gabardină, agentul constatator Ionescu Fleck constată că nu este vorba de false costume Armani, ci de veritabile costume marca Dr. Minodora T. Rămânea un mister apariţia unor adevărate false costume Armani la tarabele din pieţele bucureştene şi agentul constatator porni pe urma lor, după ce-şi notă în agendă numărul de mobil al Minodorei T. Aceasta, mulţumită de rezultatul vizitei lui Fleck, intră în secţiunea sex-shop să-i spună şi lui Perhi că totul e OK şi-l surprinse pe acesta cu o mână în orificiul vaginal al unei femei gonflabile. „Nu, dragă, nu e ce crezi”, încercă el să se apere. Dar realitatea era chiar mai perversă decât aparenţa. Într-adevăr, Perhi nu practica o formă mai excentrică de sex, ci tocmai voia să extragă din locul respectiv o cantitate importantă de etichete Armani, pe care le ascunsese la venirea agentului constatator. Minodora T., la aflarea veştii că iubitul ei Perhi falsifica minunatele costume cu grifa ei, dându-le drept banale Armani, făcu o criză de nervi şi se refugie la restaurantul Eufrosinei Delmic, în Calea Floreasca. Ce să facă ea în această situaţie? După o bere şi o votcă, o văzu pe Blondie şi o invită la masa ei. Blondie, ca să nu vină cu mâna goală, se prelinse uşor spre piaţă şi reveni cu murături – conopidă, gogonele şi gogoşari. „Avem mici proaspeţi”, le spuse confidenţial Eufrosina. Simţind mirosul de mici, T.T., I.G. şi M.Z. migrară de la masa vecină. Eufrosina le povesti, cu ochii în lacrimi, în timp ce storcea muştar cu hrean dintr-un tub, că l-a pierdut pe Bibi. Plecase în Elveţia, la Înalta şcoală de chelneri şi management hotelier de la Geneva, trimis cu o bursă de Bachide, care nu mai suporta să fie spionat şi, văzându-l pe Bibi, elegant ca un lord în costumul de gabardină marca Dr. Minodora T., hotărâse să-l expedieze la studii. Literaţii aplaudară gestul umanitar al lui Bachide şi mai comandară votcă. M.Z. comandă un ceai pentru D.M.C. Eufrosina îşi aminti că primise de la un furnizor din Moldova un nou sortiment de votcă, Gabardinskaia, originală, de la mama ei şi aduse o sticlă din partea casei. Minodora T se simţea ceva mai bine, dar tot nu ştia cum să procedeze cu Perhi. Îi veni în ajutor nimeni altul decât Ionescu Fleck. Agentul constatator, după ce descoperise într-o tarabă din piaţă trei false costume Armani şi arestase un cumpărător care tocmai voia să plece îmbrăcat într-un al patrulea costum, venise să-şi refacă forţele la restaurantul Eufrosinei Delmic. Minodora T. ezită un timp, dar după încă o Gabardinskaia mică se decise. Nu putea să acopere un asemenea fals şi uz de fals, o asemenea încălcare grosolană a dreptului de proprietate intelectuală. Îi spuse totul lui Fleck, inclusiv locul unde ticălosul de Perhi ascundea etichetele Armani. Fleck îi sărută un genunchi în semn de mulţumire şi, cu un elicopter care-l aştepta pe terasa de pe acoperişul Spitalului de Urgenţă, zbură spre Băneasa. Era însoţit de un medic ginecolog, care voia să-şi cumpere un taburet de la Ikea şi de două asistente care, deprimate din pricina afişelor lipsite de gust cu textul „Nu primim atenţii”, ce desfigurau pereţii spitalului, deciseseră să se trateze cu o partidă de shopping. Ajuns la magazinul mixt, Fleck ocoli cu grijă atelierul de croitorie (avea o datorie morală faţă de Minodora T.) şi intră în sex-shop. Cu ajutorul medicului, efectuă un control ginecologic al tuturor femeilor gonflabile, descoperind mari cantităţi de etichete Armani, Gucci, Hugo Boss şi Dr. Minodora T. Se produse şi o mică încurcătură, o clientă a magazinului, venită să cumpere prezervative cu gust de plăcintă cu mere cu scorţişoară, se pomeni luată drept păpuşă gonflabilă şi examinată de ginecolog, dar cum la ea nu se găsiră etichete, fu lăsată să plece, nedumerită, dar încântată de consultaţia gratuită. În timp ce în sex-shop se desfăşurau consultaţiile ginecologice, Perhi se retrase în atelier, îmbrăcă o sutană de gabardină marca Dr. Minodora T. şi, astfel deghizat, alergă cît îl ţineau picioarele până la aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu, de unde luă primul avion low-cost spre Spaţiul Schengen.

Sfîrşitul actului LXIV

Anunțuri


Amintiri

de Lily

Minodora T. era nemulţumită. Nu trăia bine. Nu trăia bine deloc, aşa că smulse de pe perete portretul lui Băsescu. De când Perhi dispăruse fără urmă, viaţa ei se împărţea între magazinul din Băneasa şi restaurantul Eufrosinei Delmic, de pe Calea Floreasca. Nici poezii nu mai scria. La magazin toată ziua număra oalele Zepter şi măsura valurile de gabardină, de teamă să n-o fure vânzătorii. Seara, ca să nu stea în casă, cu gândul numai la nemernicul de Perhidrol, se ducea la restaurant. Mai bârfea cu Eufrosina, care o punea la curent cu ce mai afla de la Bibi despre Bachide, mai bea o bere sau o votcă mică, mai schimba câte o vorbă cu obişnuiţii localului, mai bea o bere sau o votcă mică şi tot aşa. Din două în două săptămâni, în restaurant poposeau stoluri de poeţi, care simţeau nevoia să-şi refacă forţele după Cenaclul ANA N-ARE PERE. O cunoşteau pe Minodora şi se aşezau direct la masa ei, mai ales că femeia plătea. Uneori, la plecare, Minodora era însoţită pînă acasă de unul din poeţi. Sau de altul. Între ei, se cam mirau de gusturile bizare în materie de sex ale femeii, care le cerea să se îmbrace într-o sutană de gabardină. Dar, recunoşteau ei, la sex oral n-o întrecea nimeni, era doctor.

Auzind asta, Eufrosina Delmic îi dădu o idee: ce-ar fi să-şi ia doctoratul? Minodora T. medită preţ de o bere. „Toate proastele au doctoratul, eu de ce să nu-l iau?”. Se înscrise la doctorat, plăti taxa şi alese o temă în care se simţea expertă şi chiar era: SUTANA DE GABARDINĂ ÎN LITERATURĂ. Din păcate, în anul respectiv nu exista la Litere nici un conducător de doctorat disponibil. Ce să facă? Un client al restaurantului din Calea Floreasca, proaspăt consilier prezidenţial (venit în vizită de rămas bun, odată cu funcţia trebuia să schimbe restaurantul), îi dădu ideea unui doctorat în antropologie culturală. Minodora T. îmbrăţişă cu entuziasm această soluţie, deşi nu prea ştia ce înseamnă, în capul ei antropologia era totuna cu antropofagia. Nu ştia exact nici ce înseamnă antropofagie, ceva cu Matto Grosso, ţinea ea minte de la Teleenciclopedie, dar „antropologie culturală” suna mult mai bine, mai elevat, mai intelectual, ce pizda mă-sii, decât Litere. După un exerciţiu de gândire profundă, alese şi tema: SUTANA DE GABARDINĂ – EVOLUŢIA CONCEPTULUI ÎN MEDIUL URBAN ŞI ÎN CEL RURAL ÎN MILENIILE II ŞI III. Până la primul examen avea câteva luni, pe care le folosi intensiv pentru a-şi pune la punct bibliografia. Îşi luă bilete de avion, rezervă camere de hotel şi în următoarele două luni studie problema sutanei de gabardină la Washington (Library of Congress), Oxford (Bodleian Library), Paris (Bibliotheque Nationale de France, unde vizită în treacăt şi expoziţia „Eros au secret”). Pentru că nu mai avea timp să meargă şi în alte locuri, achiziţionă la Paris mai multe cărţi, printre care Kamasutra şi „Tao de l’art d’aimer”. Astfel înarmată, se întoarse la Bucureşti, gata să se apuce de elaborarea tezei de doctorat. În absenţa ei, magazinul din Băneasa falimentase definitiv, aşa că închise firma, reuşind să salveze ultimul val de gabardină şi câteva sutane gata confecţionate. A doua zi, profitând de relaţiile ei, deschise un nou magazin, în aceeaşi „locaţie”. Era tot un magazin mixt, dar împărţit în două. Jumătate funcţiona ca magazin de textile şi confecţii, iar cealaltă jumătate ca sex-shop. Acum nu mai număra oalele şi ibricele, ci femeile gonflabile, vibratoarele şi alte produse specifice. „Dacă m-ar vedea Perhi, ce mândru ar fi de mine”, îşi zise ea melancolică după ce aranjă în galantar cîteva pachete de prezervative cu gust de zmeură şi două vibratoare cu bateriile incluse.

La data stabilită, se îmbrăcă adecvat, adică în taior de gabardină, cu o bluză fără decolteu şi păşi pe treptele facultăţii. Conducătorul de teză, un venerabil antropolog cultural care ca hobby practica meseria de critic literar, îi ceruse să aducă un punctaj, un sumar al viitoarei monumentale lucrări. Pe la jumătatea paginii a doua întâlni un titlu de capitol care îi ridică tensiunea ca o pastilă de Viagra. Brusc simţi că îl strâng pantalonii. Nu mai avusese demult această senzaţie, oricum nu citind sumarul unei lucrări de doctorat. SUTANA DE GABARDINĂ ŞI SEXUL se întitula capitolul şi profesorul dori să afle detalii. Poate doamna doctorandă ar fi atât de amabilă să facă şi o demonstraţie practică, sugeră el. Minodora T. îl invită acasă la ea şi făcu o demonstraţie atât de convingătoare încât venerabilul profesor mai să facă infarct de plăcere. Plăcere estetică, fireşte. După un timp, Minodora T. susţinu teza de doctorat şi obţinu titlul summa cum laudae.

Era foarte mândră de faptul că putea semna „Dr. Minodora T.” Şi semna aşa tot, inclusiv autografele, facturile şi chitanţele de la cumpărăturile pe card. Acum simţea că trăieşte bine, începuse din nou să scrie versuri şi repuse în drepturi, adică pe perete, portretul lui Băsescu. Singura amărăciune i-o pricinuia absenţa lui Perhidrol, dar aproape că se consolase. Ea îşi avea titlul academic, sex-shopul, serile la restaurantul Eufrosinei şi speranţa că noile ei poezii îi vor aduce mult râvnitul premiu literar european.

Într-o zi, tocmai supraveghea descărcarea unui camion care adusese marfă pentru sex-shop şi număra cu atenţie cutiile cu lenjerie şi flacoanele cu gel, când îl zări pe însuşi Perhi, care intra în partea de magazin dedicată gabardinei…

(Va urma)

Am văzut că la premiile Fără canguri am fost nominalizată şi la traducători. Dar mi-a spus mie un scriitor important, specialist în literatura italiană (dar îi place votca, nu vi se pare ciudat?), că aşa zic italienii. Că traducătorii sunt nişte trădători odioşi. Iar eu nu traduc şi nu trădez pe nimeni, aşa că protestez!

Posted on: Februarie 2, 2009

Azi voi scrie ceva despre li… despre livezi, că literatură cine mai stă să citească. E drept că există livezi şi în literatură, deci nu sunt prima cu ideea fuziunii.

Preocupările mele cotidiene mă poartă în două zone diferite ale societăţii, cea artistică şi cea comercială. Poate că acest blog mă va ajuta să ajung la sinteza, poate chiar la fuzionarea celor două elemente.


  • Niciunul
  • un admirator: draga Lily-chichirez! Nu te lăsa intimidată! Mie imi place tare de tot cum spui tu acolo... mai scrie! Tare aş fi curis să văd cum arăţi... câ
  • kikirez: Vai, ce vocabulaire vulgaire! Numai Minodora T. e în stare de aşa ceva. Lasă, madam, că în partea a treia spun tot!
  • MT: Degeaba îmi cenzurezi mesajele, Lily! Tot te găsesc!

Categorii